Doar un angajat al RAAN continuă greva foamei. Când vor fi reluate protestele

Doar un angajat al RAAN continuă greva foamei. Când vor fi reluate protestele
Publicat: 08/08/2015, 13:56
Actualizat: 09/08/2015, 12:38

Directorul Romag Prod, Ervin Watzlawek, a declarat, sâmbătă, corespondetului MEDIAFAX că în prezent se mai află în greva foamei, în fața unității Romag Prod, unul dintre cei patru angajați care au recurs la această formă de protest, ceilalți trei renunțând în urma înrăutățirii stării lor de sănătate, după două zile de greva foamei, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Aceeași sursă a mai declarat că situația familială a bărbatului care continuă greva foamei este una delicată, acesta având-o în grijă pe mama sa, paralizată și aflată într-un scaun cu rotile, în condițiile în care tatăl său, fost angajat al Romag Termo (o altă sucursală a RAAN), a murit în 2002.

Anagații RAAN au primit, în cursul zilei de vineri, câte 300 de lei din restanța salarială și promisiunea că se fac demersuri pentru a primi și bonuri de masă pentru una din lunile restante, precum și bonuri-cadou în valoare de 600 lei, de asemenea restante.

În cazul tichetelor de masă și tichetelor-cadou, conducerea firmei emitente trebuie să își dea acordul ca Regia Autonomă pentru Activități Nucleare să achite contravaloarea lor, la sfârșitul lunii, atunci când se așteaptă ca în conturile companiei să intre suma de 25 de milioane de lei, alocată de Guvern, dar care este blocată la Ministerul de Intene.

În vederea soluționării revendicărior angajaților RAAN, sindicatele au obținut, vineri, aprobări pentru noi proteste, care se vor desfășura în perioada 10 – 14 august.

Astfel, potrivit documentului aprobat de Primăria Drobeta Turnu Severin, de luni până vineri, în fiecare zi, între orele 8.00 – 10.00, în fața sediului central al RAAN vor protesta aproximativ 600 de angajați.

„Scopul adunării publice (pichetare) îl constituie manifestarea (protestul) în legătură cu asigurarea protecției sociale în caz de disponibilizare pentru tot personalul Romag Prod, crearea de noi locuri de muncă în județ, plata în timp util a drepturilor salariale și de natură salarială restante”, se arată în solicitarea sindicatelor RAAN, aprobată de Primăria Drobeta Turnu Severin.

Protestele salariaților de la RAAN au început în 13 iulie, de atunci având loc mai multe acțiuni pe platformele Romag Prod și Romag Termo și două marșuri.

Conform actelor normative aprobate de Guvern, RAAN ar urma să se închidă controlat, iar angajații ar urma să primească până la 24 de salarii medii pe economie.

Regia Autonomă pentru Activități Nucleare, care este unicul furnizor de agent termic pentru municipiul Drobeta Turnu Severin, prin platforma Romag Termo, a reziliat contractul de furnizate a agentului termic în Drobeta Turnu Severin, în 17 februarie 2015, iar conform actului, apa caldă și căldura urmează să fie oprite în municipiu de la sfârșitul lunii august.

Închiderea controlată a RAAN înseamnă disponibilizarea majorității salariaților, care ar urma să primească, în funcție de vechime, până la 24 de salarii medii pe economie, drept plată compensatorie.

RAAN a intrat în insolvență în septembrie 2013, având datorii de 680 de milioane de lei. În perioada insolvenței, compania a mai acumulat datorii de peste 70 de milioane de lei.

Pe lista creditorilor întocmită de administratorul judiciar al RAAN la momentul declanșării procedurii de insolvență se aflau peste 300 societăți comerciale, dar și instituții publice și administrații locale și bănci care au avut relații contractuale cu RAAN.

Înainte de intrarea în insolvență, RAAN avea aproape 2.700 de angajați, acum numărul acestora fiind de 2.400.

Peste 2.000 de angajați ai RAAN ar urma să fie disponibilizați, în două etape, până în 31 martie 2016, potrivit unui document al Adunării creditorilor RAAN, care a aprobat planul de disponibilizări întocmit de către administratorul special al companiei.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
Babs, apariție răvășitoare pe un iaht din Dubai. Fosta iubită a lui Dorian Popa i-a...
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Cel mai mare atac ucrainean de la începutul războiului. Peste 100 de drone au lovit...
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste...
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în...
Alertă de vreme rea. Este cod galben de ploi şi grindină în mai multe zone...
"Aș vrea să te strâng în brațe". Ți se rupe sufletul de durere! Mesajul emoționant...
Poveste de dragoste cu final tragic! Tânără în vârstă de 21 de ani, ucisă cu...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Pentagon: Loviturile ucrainene au afectat 14% din capacitatea Rusiei de rafinare a petrolului
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu să anunți. Termen până pe 27 Mai
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
"Țipete foarte puternice, mobilă răsturnată".Crimă șocantă în Sibiu! O tânără de 21 de ani, ucisă...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Noi cercetări arată că polenul poate modifica vremea
×